CANADIAN CLUB 1858 ORIGINAL BLENDED CANADIAN WHISKY

CANADIAN CLUB 1858 ORIGINAL BLENDED CANADIAN WHISKY

Pentru că titulatura acestui whisky este destul de lungă, nord americanii și mai ales canadienii îl denumesc simplu Canadian Club, sau și mai simplu C.C.
În anul 1858, Hiram Walker se apucă de distilat whiskey în America, dar în cele din urmă se decide să traverseze granița în Canada unde se stabilește și se apucă de distilat whisky de această dată. Succesul nu se lasă așteptat, iar băutura sa devine foarte apreciată prin cluburile gentleman-ilor, fapt ce va duce și la rebotezarea distilatului său în Canadian Club.
În adevăratul sens al cuvântului Canadian Club este un blended whisky prin rețeta folosită, la care se adaugă și câteva modalități noi de producere, dar și învechire. Astfel că whisky-ul Canadian Club cu sortimentul 1859 Original Blended Canadian Whisky este făcut prin distilarea mai multor tipuri de plămezi din: porumb, secară, secară malțificată și orz malțificat. Să nu credeți că procesul de producție implică amestecarea acestor cereale și distilarea lor pentru că atunci am putea spune simplu că avem un grain whisky. Întâi este distilată plămada de porumb pentru a se obține un produs puternic alcoolizat, incolor, inodor și insipid, acesta fiind whisky-ul de bază. În etapa a doua sunt distilate împreună secara, secara malțificată și orzul malțificat, rezultat denumit de către canadieni și blended. Urmează învechirea whisky-ului, care se face printr-o metodă diferită de cea a americanilor scoțienilor sau irlandezilor. Ne-am fi așteptata ca distilatele să fie puse în butoaie și după un minim de trei ani să fie amestecate, însă aici procesul este tocmai invers: inițial cele două tipuri de whisky sunt amestecate după o anumită rețetă a master blender-ului și abia apoi lăsate la învechit. Butoaiele folosite nu sunt noi, ci după metoda scoțiană sunt alese second use, de obicei fiind luate de la producătorii americani de bourbon, o alegere lesne de înțeles.
Îmbutelierea recenzată de noi a fost luată de colegul Dragoș din aeroportul Munchen, deci este o versune travel retail de 100 cl, iar prețul plătit pentru un astfel de distilat a fost de 18.90 €. Sticla are o formă clasică și este de culoare maro fumurie, iar whisky-ul ce nu are o declarare a vârstei este îmbuteliat la 40% ABV.
Odată pus în pahar,ne surpinde plăcut culoarea auriu strălucitoare. Lacrimile de înger de pe marginile paharului Glencairn persistă o perioadă îndelungată dezvăluind o corpolență aproape plină. Parfumul whisky-ului este puternic, cu arome de orz, vanilie, anason, iarbă proaspăt tăiată, paie și rom. Gustul este mai ușor decât al unui scotch și mai neted decât al unui bourbon, dezvăluind note de mirodenii dulci de Crăciun și atingeri de rom. Finish-ul este mediu cu arome dulcege, dar și note seci de stejar spre final.
Canadian Club este o experiență interesantă, mai ales prin prisma rețetei și a metodelor de distilare și amestec a ingredientelor, caracteristici ce combină stilul american și cel scoțian de a produce un whisky. Prima imprese a fost că se aseamănă foarte puternic cu un whiskey irlandez, dar urmărit cu atenție se deslușesc multe trăsături distincte. Dacă-l întîlniți prin rafturile vre-unui magazin duty free nu ezitați să încercați o experiență nord americană.

NOTE DE DEGUSTARE:
Culoare: auriu strălucitor
Parfum: puternic, cu arome de orz, vanilie, anason, iarbă proaspăt tăiată, paie și rom
Gust: cu note de mirodenii dulci de Crăciun și atingeri de rom
Coroplență: plină cu un finish mediu cu arome dulcege, dar și note seci de stejar spre final.
PUNCTAJ : 82 puncte
 
CANADIAN CLUB BLEND WHISKY
 
CANADIAN CLUB LABEL
 
CANADIAN CLUB BODY
 
CANADIAN CLUB PUNCTAJ

FOTO: Ovidiu Tăbăcaru ©

Pentru că titulatura acestui whisky este destul de lungă, nord americanii și mai ales canadienii îl denumesc simplu Canadian Club, sau și mai simplu C.C. În anul 1858, Hiram Walker se apucă de distilat whiskey în America, dar în cele din urmă se decide să traverseze granița în Canada unde se stabilește și se apucă ...

Review Overview

NOTA WHISKYPEDIA - 82%

82%

SCOR TOTAL

User Rating: Be the first one !
82

About Tudor Balteanu

De formație istoric dar și public speaker, mi-am distilat pasiunea pentru whisky împreună cu dorința de a sorbi din cunoștințele industriei, tocmai pentru a deveni primul whisky writer din sud-estul Europei în slujba distilatului cu rădăcini celtice: uisge beatha.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>