WHISKY – CÂND VÂRSTA CHIAR NU MAI CONTEAZĂ

WHISKY – CÂND VÂRSTA CHIAR NU MAI CONTEAZĂ

Acum câteva săptămâni citeam cu tristețe în suflet una dintre cele mai ciudate declarații de presă ale unei corporații producătoare de whisky. Este vorba despre Pernod Ricard și anunțul său spectaculos prin care ne înștiințează că urmeză să fie retrase de pe ”anumite” piețe sortimentul The Glenlivet 12 Years Old pentru a fi înlocuit cu The Glenlivet Founders Reserve.

Pentru cei care nu sunt neapărat familiarizați cu acest nume legendar, The Glenlivet 12 Years Old este al doilea cel mai bine vândut sortiment de single malt învechit din lume. Pe primul loc se află în continuare The Glenfiddich 12 Years Old. Oricum raportul dintre preț și calitate pentru acest produs a fost întotdeauna unul supra-unitar.

E știut faptul că mașina care nu se strică, nu o repari, dar o întreții. Așa și cu The Glenlivet 12. El este doar victima cea mai titrată a noului val de no age statement care i-a răpus probabil pe cei de la Pernod Ricard. Acum mai bine de 5 ani ei porneau Campania The Age Matters și deveneau favoriții mei prin modul prin care au decis să înștiințeze consumatorul despre valoarea pe care o dă vârsta unui whisky.

Surprinși oarecum de valul de NAS promovat furibund de Diageo (concurentul lor traditional) cărora s-au alăturat Edirngton Group și chiar Suntory, Pernod Ricard a pierdut teren.  Aflați în corzi au decis să facă o mutare decisivă, care se va dovedi viabilă sau nu, rămâne de văzut. Au mizat pe cartea vârstei, care era corectă, dar din păcate au pierdut pentru jocul s-a schimbat odată cu deschiderea piețelor asiatice, care au înghițit cu nesaț toate prostiile scoțiene fără o declarare a vârstei ce erau îmbuteliate într-o sticlă sclipitoare. Sunt sigur însă că la un moment dat bulgărele asiatic se va întoarce împotriva celui ce l-a stârnit.

Faptul că unul din cele mai populare sortimente de single malt nu va mai fi disponibil din martie 2015 în Marea Britanie și Germania, ridică un mare semn de întrebare asupra politicii despre vârsta unui whisky pe care o au de fapt mai toți marii producători. În mod evident că o piață ca cea din România care nici nu contează nu va fi luată în calcul pentru a se păstra acest sortiment.

GLENLIVET 12 SI RESTUL

Avem acum dovada clară a ceea ce este PR-ul industriei de whisky. Un fel de politician român care e gata să-ți promită orice pentru a fi ales încă patru ani. Nu a fost nici o secundă vorba despre educarea publicului în legătură cu vârsta unui whisky. A fost mereu vorba despre a face cumpărătorul să-și dorească să cumpere produsele industriei. Dacă astăzi stocurile nu mai permit păstrarea dezideratelor propuse în 2010 (asta și datorită managementului slab al lor), atunci vârsta nu mai contează. Dacă din punct de vedere al business-ului banii din whisky-ul fără vârsta sunt mai mulți, atunci nici nu ne mai aducem aminte de campaniile și încercările de a fideliza consumatorii.

Whisky-ul învechit aproape că a murit, trăiască whisky-ul fără o vârstă declarată! Ăsta este adevărul orbitor.

About Tudor Balteanu

De formație istoric dar și public speaker, mi-am distilat pasiunea pentru whisky împreună cu dorința de a sorbi din cunoștințele industriei, tocmai pentru a deveni primul whisky writer din sud-estul Europei în slujba distilatului cu rădăcini celtice: uisge beatha.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>