WHISKYPEDIA MENTORING SESSION pentru XEROX ROMANIA

WHISKYPEDIA MENTORING SESSION pentru XEROX ROMANIA

Whiskypedia s-a reunit recent pentru o nouă sesiune de mentoring adresată partenerilor Xerox România. Invitații au avut la dispoziție trei sortimente premium de whisky single malt învechite timp de 15 ani și reprezentând trei zone importante din Scoția.

Membri fondatori Whiskypedia au organizat o călătorie printre aromele whisky-ului scoțian pornind din zona Speyside și ajungând până pe insula Islay. Primul single-malt degustat a fost Glenfiddich învechit 15 ani, cel mai vândut single-malt din lume, renumit pentru notele sale florale. S-a trecut apoi la Glendronach de 15 ani din regiunea Highland, un single-malt adresat cunoscătorilor, al cărui gust unic este dat de maturarea în butoaie de sherry. Pentru a treia parte a serii, am ales un Bowmore de 15 ani, single-malt distilat la cea mai veche distilerie de pe insula Islay ale cărui note pregnante de fum l-au transformat într-un sortiment aparte pentru participanți.

Sesiunea a urmat standardele Whiskypedia, prima comunitate a pasionaților de whisky din România. Participanții au degustat whisky-urile din pahare speciale Glencairn produse în Scoția și au avut la dispoziție o fișă cu toate notele de gust menite să îi asiste pe tot parcursul evenimentului. Gazdele Whiskypedia au completat peisajul celor trei sortimente scoțiene cu informații interesante despre cum se evaluează și cum se recunoaște o îmbuteliere de calitate.

WPEDIA 4

WPEDIA 6

WPEDIA 12

WPEDIA 11

FOTO: Bogdan Paraschiv

About Tudor Balteanu

De formație istoric dar și public speaker, mi-am distilat pasiunea pentru whisky împreună cu dorința de a sorbi din cunoștințele industriei, tocmai pentru a deveni primul whisky writer din sud-estul Europei în slujba distilatului cu rădăcini celtice: uisge beatha.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>