WILD TURKEY 81 PROOF

WILD TURKEY 81 PROOF

Introdus în colecția celor de la Wild Turkey în anul 2011, bourbon-ul a fost creat de către master distiller-ul asociat Eddie Russel. El conține whiskey distilat din porumb dar și secară, așa cum cere tradiția celor de la Nichols Distilling Company. Printre altele, tradiția de aici din Lawrenceburg, Kentucky, mai prevede ca un bourbon să aibă adesea tăria de 101 Proof, adică 50.5% ABV, ceea ce face din Wild Turkey 81 Proof un produs oarecum atipic. Nava amiral a distileriei Wild Turkey este bineînțeles renumitul 101 Proof pe care ne-am propus să-l recenzăm cât de curând, chiar dacă este destul de rar întâlnit prin magazinele noastre.
Din gama de bază a celor de la Wild Turkey putem exemplifica: 86.8 Proof, 101 Proof, 8 Years și 12 Years. Astfel că Wild Turkey 81 Proof este un straight bourbon ce conține whiskey învechit vreme de 6, 7 și 8 ani, iar principala sa caracteristică este aceea de a fi creat pentru a fi folosit în mix-uri. Maturarea distilatului ce conține în plămadă și secară s-a făcut în butoaie noi de stejar american carbonizat până la gradul de 4 în stilul aligator, tocmai pentru a extrage cât mai multă aromă din fiecare butoi.
Prezentarea este standard pentru brand-ul american în sticla cu forme simple și totodată tradiționale. Eticheta este foarte sugestivă și foarte clară în a exprima caracteristicile whiskey-ului pe care-l adăpostește, iar curcanul sălbatic este bine evidențiat.
Culoarea bourbon-ului este de chihlimbar destul de palidă. Parfumul este foarte puternic cu note dulci de caramel, vanilie și scorțișoară și abia undeva în spate un pic de stejar. Corpolența este ușoară, arcele de scurgere disipându-se rapid. Gustul este puternic, fierbinte, destul de dulce cu arome solide de stejar și mirodenie. Inițial pare a fi caramel transformându-se în uscăciunea dată de aroma de stejar, iar trecerea te duce cu gândul la ceva boabe de cafea un pic mai arse. Finish-ul este lung, fierbinte, cu note de stejar, vanilie și parcă ceai negru.
Destul de popular prin rafturile magazinelor românești de specialitate, Wild Turkey 81 Proof are un preț cuprins între 70 și 80 RON. Noi l-am găsit la raftul cu whiskey-uri americane și am plătit pentru el 72 RON. Un bourbon corect, însă care nu-și depășește limita de whiskey de pluton. Merită încercat fie și pentru combinația americană on the rocks cu care se potrivește de minune.

NOTE DE DEGUSTARE:
Culoare: chihlimbar palid
Parfum: foarte puternic cu note dulci de caramel, vanilie și scorțișoară și ceva stejar
Gust: puternic, fierbinte, destul de dulce cu arome solide de stejar și mirodenie, caramel, cafea.
Coroplență: slabă cu un finish lung fierbinte, cu note de stejar, vanilie și parcă ceai negru.
PUNCTAJ : 80 puncte
 
WILD TURKEY 81 PROOF BOTTLE
 
WILD TURKEY 81 PROOF LABEL
 
WILD TURKEY 81 PROOF BODY
 
WILD TURKEY 81 PROOF PUNCTAJ

FOTO: Whiskypedia.ro Studio©

Introdus în colecția celor de la Wild Turkey în anul 2011, bourbon-ul a fost creat de către master distiller-ul asociat Eddie Russel. El conține whiskey distilat din porumb dar și secară, așa cum cere tradiția celor de la Nichols Distilling Company. Printre altele, tradiția de aici din Lawrenceburg, Kentucky, mai prevede ca un bourbon să ...

Review Overview

NOTA WHISKYPEDIA - 80%

80%

SCOR TOTAL

User Rating: Be the first one !
80

About Tudor Balteanu

De formație istoric dar și public speaker, mi-am distilat pasiunea pentru whisky împreună cu dorința de a sorbi din cunoștințele industriei, tocmai pentru a deveni primul whisky writer din sud-estul Europei în slujba distilatului cu rădăcini celtice: uisge beatha.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>